Pronunție corectă

Dislalia

- reprezintă o tulburare de limbaj caracterizată prin incapacitatea totală sau parțială de a emite și de a articula corect unul sau mai multe sunete izolate sau în combinații fluente ale vorbirii (Guțu, M., 1975).

Dislalicul prezintă dificultăți de emitere corectă a unui sunet/ mai multor sunete, înțelegerea și exprimarea fluentă în vorbire nu este afectată.

Astăzi mă opresc asupra exemplificării pronunției corecte a fiecărui sunet. Expunerea la un model defectuos de articulare a sunetelor, poate duce la obișnuința de a pronunța greșit cele învățate. Știm (din cercetări, dar și din proprie experiență) faptul că este mult mai dificil să corectezi un obicei învățat greșit, de aceea, ar fi indicat, să se învețe un obicei corect de la început. Aici, termenul obicei nu este folosit pentru a desemna tradiții/datini, ci de a desemna abilitățile/ automatismele ce se dobândesc prin exercițiu îndelungat.

Mai jos sunt câteva filmulețe prin care prezint pronunția sunetelor în funcție de apariția lor în ontogeneză, dar și după modul de articulare ale acestora.

Vocale

A, O, U, E, I, Ă, Î/Â

A: deschiderea maxilarelor de cca 15 mm, limba este uşor retrasă şi apropiată de planşeul bucal.

O: deschiderea maxilarelor de cca 8 mm, buzele sunt uşor rotunjite iar limba este retrasă în fundul cavităţii bucale.

U: deschiderea maxilarelor de cca 3 mm şi partea posterioară a limbii ridicată, buzele rotunjite.

E: deschiderea maxilarelor de cca 12 mm, iar vârful limbii este sprijinit de incisivii inferiori cu partea dorsală uşor ridicată.

I: deschiderea maxilarelor de cca 10 mm, comisurile labiale sunt retrase lateral, vârful limbii este sprijinit de incisivii inferiori, iar partea posterioară este încordată şi ridicată spre palat.

Ă: deschiderea maxilarelor de cca 11 mm, vârful limbii fiind uşor retras în fundul cavităţii bucale.

Î/Â: se pronunţă cu maxilarele mai apropiate, cca 6 mm, comisurile labiale sunt retrase în părţi iar partea posterioară a limbii este încordată şi ridicată spre palat.

Consoane

P-B-M

- buzele sunt strâns unite (mai pronunțat la P, ceva mai slab la B și mai slab la M) și se îndepărtează brusc; dinții ușor distanțați; mandibula face o scurtă, dar bruscă deplasare în jos; limba e relaxată și întinsă pe planșeul cavității bucale, ajungând cu vârful până în dosul incisivilor;

- vălul palatin este ridicat la P și B, coborât la M; unda de aer e concentrată în dosul obstacolului labial, iar la M o parte trece prin cavitatea nazală; la P coardele vocale sunt libere, la B și M vibrează.

T-D-N

- buzele deschise, se adaptează modului de articulare a sunetului următor; dinții ușor îndepărtați; limba e ușor bombată și e lipită strâns cu partea anterioară a feței dorsale de alveolele dinților superiori; vârful limbii se află în spatele dinților de sus (uneori și în spatele celor de jos); marginile laterale ale limbii ating molarii superiori și palatul, formând cu partea anterioară a limbii o cavitate de rezonanță închisă;

- vălul palatin e ridicat la T și D, coborât la N; aerul e condensat în dosul ocluziei, la N o parte din aer trece prin nas; coardele vocale sunt libere la T și vibrează la D și N.

L

- buzele și maxilarele sunt deschise și se adaptează după articularea sunetului următor; vârful limbii se sprijină pe alveolele incisivilor superiori, blocând trecerea centrală a aerului; partea mijlocie a limbii e ușor coborâtă, lăsând aerul să treacă pe marginile sale laterale, în dreptul premolarilor; vălul palatin se ridică și blochează trecerea aerului prin nas; coardele vocale vibrează, sonorizând unda de aer.

F-V-H

- buza de jos se întinde peste dinții inferiori și atinge ușor marginile incisivilor superiori; buza de sus este liberă sau foarte ușor proeminentă; limba este în poziție de repaus; unda de aer de freacă de marginile dinților de sus și a buzei de jos;

- coardele vocale libere la F și vibrează la V;

H: - buzele sunt pasive; mandibula se adaptează deschiderii vocalei următoare; vârful limbii este retras de la dinți și de la gingia inferioară; partea posterioară a limbii e ușor retrasă și se ridică spre palat, unde formează o constricție; vălul palatin e ridicat; coardele vocale sunt libere.

S-Ț-Z

S: - buzele întinse, maxilarele uşor deschise; vârful limbii lăţit se sprijină în spatele incisivilor inferiori; partea anterioară a limbii formează un mic jgheab prelungit prin care iese aerul şi se emite sunetul S;

Z: - se procedează ca şi la emiterea sunetului S cu diferenţa că se adaugă vibrarea corzilor vocale;

Ţ: - vârful limbii se sprijină în spatele incisivilor inferiori; partea mediană a limbii împinge tare în alveolele superioare; limba este ca un pod; se emite TS cât mai apropiat şi din ce în ce mai repede.

Ș-J

Ş: - buzele sunt rotunjite şi scoase puţin înainte; maxilarele uşor întredeschise; vârful limbii, lat, se ridică în spatele gingiei de sus, fără să atingă cerul tare al gurii formând astfel o îngustare prin care se scurge jetul de aer;

J: - buzele sunt rotunjite şi scoase puţin înainte; maxilarele uşor întredeschise; vârful limbii, lat, se ridică în spatele gingiei de sus, fără să atingă cerul tare al gurii formând astfel o îngustare prin care se scurge jetul de aer; la trecerea jetului de aer prin cavitatea formată se produce vibrarea corzilor vocale.

C-G

- buzele sunt închise; mandibula lăsată în jos în funcție de deschiderea vocalei următoare; partea dorsală a limbii se ridică, apropiindu-se de marginea posterioară a palatului dur și de cea anterioară a celui moale; marginile limbii ating molarii; vârful limbii lăsat în jos se retrage dinspre dinții inferiori spre interior; joncțiunea limbii la palat împarte cavitatea bucală în două camere de rezonanță aproape egale;

- la C coardele vocale sunt libere, la G vibrează; aerul e concentrat în dosul ocluziei, care e mai puternic la C și cu ceva mai slabă la G.

R

- coardele vocale sunt apropiate și vibrează; vălul palatin e ridicat și blochează trecerea aerului prin cavitatea nazală; buzele și maxilarele sunt deschise; cavitatea bucală este încordată; partea posterioară și mediană a limbii este încordată și imobilă; vârful limbii este ridicat la alveolele incisivilor superiori și vibrează sub influența aerului expirat.

Iar pentru cei mai mari recomand cartea „Șase sași în șase saci” de Carmen Ivanov, pentru exerciții de dicție.

Spor, dragii mei.

Cu drag,

FDG